Slăbiciune sub masca virtuții

Slăbiciunea deghizată în virtute – când frica poartă haine spirituale.

Există un pericol subtil în viața spirituală și emoțională despre care nu vorbim suficient. Nu este păcatul evident. Nu este răzvrătirea declarată. Este ceva mult mai fin. Mai religios. Mai acceptabil.

Este slăbiciunea deghizată în virtute. Este momentul în care frica se numește „pace”. Când lipsa de curaj se numește „smerenie”. Când evitarea conflictului se numește „dragoste”. Când pasivitatea se numește „supunere”.

Și pentru că poartă limbaj spiritual, devine aproape imposibil de detectat.

Expresia „slăbiciune deghizată în virtute” descrie un mecanism prin care o limitare interioară, o frică sau o imaturitate moral-emoțională este prezentată (în fața altora sau a propriei conștiințe) ca fiind o calitate spirituală sau morală. Nu este vorba de ipocrizie conștientă neapărat, ci adesea de autoamăgire bine intenționată.

Transcript

SPEAKER_00 0:01

Vă salut, dragi prieteni de pretutindeni. Transmit un nou episod aici din Sudul Californiei din zona dintre Los Angeles și San Diego, un loc al luminii al palmierilor, al apusurilor spectaculoasă peste Pacific. Aici aproape totul pare străcitor și superb la suprafață. Ne place să mergem până copiii nu au fost căsătoriți, toți trei, mergeam împreună deseori la Pacific seara să vedem apusuri spectaculoase de soare. Acum mai mergem împreună din când în gând cu unii unele din familiile copilor noștri cum se nimerește sau cu nepoțelul, dar merg deseori cu antena, sunt doar 25-30 de minute distanță până la ocean. Și aici apare totul foarte străgitor la suprafață. Dar dacă te apropiu de ocean descoperi ceva interesant. Suprafața poate fi liniștită și este. Chi comparativ cu alte mări sau cu alte mări pe care le-am vizitat, valuri mare, aici este foarte liniștită suprafața de cele mai multe ori, dar de desub există curenți puternici. Din exterior poți să vezi reflexia soarelui, în adânc însă există forțe, tensiuni și umișcare foarte intensă. Așa este și sufletul omului. Uneori la suprafață, afișăm virtute, smerenie, pace, iubire, supunere, ascultare, dar în adânc pot exista frici, evitări, lipse de asumare, nevoia de validare și câte altele. Astăzi vreau să vorbesc despre un subiect delicat și necesar. Slăbiciune deghizată în virtute, despre momentul în care frica poartă haine spirituale, despre diferența dintre virtute autentică și mecanismul de protecție care seamnă cu ea. Expresia slăbiciune deghizată în virtute descrie, de fapt un mecanism prin care o limitare interioară, o frică sau o imaturitate morală emoțională este prezentată în fața altora sau aproprie conștiințe, ca fiind o calitate spirituală sau morală. Nu este vorba de ipocrizie conștientă neapărat, ci adesea de o autoamăgire bine intenționată. De data asta voi prezenta câteva exemple biblice foarte clare despre slăbiciuni degizate în virtue. Deci, încă o dată spun că ca și concept, aceste slăbiciuni degizate în virtuți sunt o vulnerabilitate morală sau o frică poate să fie interioară, care este prezentată drept virtute spirituale. De exemplu, aș începe cu câteva exemple, sunt foarte multe, doar pe scurt sau, de exemplu, el prezenta ascultare, a ascultat de tine, Samuel, dar ascundea frica. În 1 Samuel 15, știți descrierea cei mai mulți, dacă nu puteți să o citiți, este o provocare interesantă să mai citim și să recitim texte și întâmplări din Biblie. Situația a fost așa, el curăță ce trebuia nimicit. Apoi afirmă, am păzit cuvântul domnului, am ascultat, știți care a fost răbiciunea reală, frica de popor, nevoia de validare. Dar bine cuvintează în fața poporului să arăt bine să nu îmi pierd valoarea de impărat, validarea de atât de mare nevoie de care am, virtua care a fost afișată sau invocată a fost ascultarea. Demascarea profetică vine prin profetul care îi spune, oare prețuiește Dumnezeu mai mult cerfele decât ascultarea, pentru că asultarea face mai mult decât cerfele. Când ascultarea este selectivă, ascult ce îmi place, când îmi place, de cine îmi place. Și sigur, e normal să fie o seleție, nu poți să asculta de toată lumea, dar când ești într-un context cum a fost David sau într-o relație cu Samuel, a fost o relație care nu a fost una tangențială și a fost una profundă. Alegerea lui lui sauul de către domnul prin Samuel. Când ascultarea este selecă pentru a păstra popularitatea, ea devine un compromis. Un alt exemplu scurt, așa am spus că încerc să fie scurte. Adam. O pasivitate mascată în neutralitate. În Genesă capitolul 3, el tace, nu intervine, transferă vina asupra soției și care este slăbiciunea real aici: neasumarea, abdicarea de la responsabilitate, păcatul prin omitere, care de multe ori se întâmplă și în viețile noastre, nu cu omitere, ci omitere. Adică am omis să ascultăm în detalii por un caului Dumnezeu sau voi Dumnezeu, cum a făcut Adam în cazul acesta, că el putea să oprească acțiunea așa pe lui de a intra în grădină și de a comunica cu eva. El știa absolut nu a fost o surpriză. Deci virtutea care a fost mimată sau invocată înocență, nu în implicare. Dar rămâne un principiu, neutralitatea în fața râului nu e virtude, ci complicitate prin pasivitate. Un alt exemplu foarte relevant în acest sens, că vorbim despre slăbiciune deghizată în virtute, îl vedem aici pe Aron. Pe Aron, preotul Aron, care construiește un vițel de Aur în timp ce Moise este pe munte, și poporul vine și spune, nu știu ce s-a făcut cu acest moise fede un Dumnezeu și să-l celebrăm că el de-a scos din Egipt din. Și se închimăm lui. Exodul 32 vorbește despre vițelul de aur. În cazul lui Aron, el afișează o pace aparentă de fapt a fost o cedare în fața presiunii. Situația a fost următoarea. El cedează dorinței sau cererii poporului de a face un Dumnezeu. Și ulterior minimalizează vina. Cel zice că dunat la mâncat în foc și uite ce au ieșit. Dacă toți bine, în Biblie, cam despre asta, așa vorbește Aron. Așa răspunde lui Moise. Virtuea mimată a fost menținerea pății, concilierea, poporul să nu să piardă, poporul să fie în unitate. Dar el face un mare compromis. Pace obținută prin compromis moral nu este pacea biblică. Un alt exemplu. Avem pe buceni cu Petru, pe apostolul Petru de mai târziu, care chiar în situația de apostol, el afișează prudență, în ghimele o ofișează că se confruntă cu Pavel. Și asta ascunde de fapt o frică în interior. Textul se află în Galatei 2 cu 11 la 14. Suația a fost așa că el se retrage de la masa cu neamurile de teamă celor care au venit împreună cu Pavel. Slăbiciunea real a fost frica de opinia grupului religios. Virtuea invocată aici a fost prudență, sensibilitate religioasă. Dar Pavel îl confruntă public și dumască de fapt această. Ipocrizie pot să-i spun. Prudența care compromete adevărul evangeliei devine întotdeauna ipocrizie. De exemplu, profetul Iona. El fișejă un gel pentru sfințenie, care ascunde de fapt ascundea resentimente. Asta este cartea lui Iona. Cunoașteți istoria cu Iona cu peștele. Sunt câteva capitole ușor de citit. Iona refuză misiunea, se supără pentru mila pe care domnul arată cetății dinive. De fapt, știți că a fost slăbiciunea reală și în adânc acolo icebergul din adânc cu apei, nu de la suprafață. Era naționalismul, resentimente, lipsă de compasiune. El arita ca Dumnezeu să arate mire față din ive. Și el spune mai târziu ștea, că este unumnezeu care teur și ție este milă și așa mai departe, vrea cumva dacă el crede că dacă nu transmite mesajul Dumnezeu nu are ce faceva nimic și ninja. Virtua care o declară, el zice: un zel pentru Sfințenie, o loiitate față de dreptatea lui Dumnezeu, asta vrea să arate. Dar de fapt, zelul fără milă trădează o inimă nealiniată cu caracterul lui Dumnezeu. Suntem la tema de astăzi slăbiciun deghizate în virtuți. Și așa putea vorbi și despre farisei, despre Anania și Safira. Farisei întotdeauna, afișau o râfă religioasă fără transformare. De exemplu, Matei 23. Ei aveau foarte multe practici religioase stricte, dar fără dreptate și milă nu aveau nu îl aveau nimic în comun cu ele. De fapt, ei slăbiciunea reală a lor era mândria, controlul, autojustificarea propri, de privănirea propri Dumnezeu urăște. Dar ei afișau o virtude și anume Evavia, piosenia. Dumnezeu îi de mască prin domnul Iisus Hristos și le spune morminte văruite. Știți să curățați partea din exterior, dar. Deci exteriorul religios poate deveni mască pentru un gol mare interior. Și am spus că mai zic din Anania și Safira, ei af și au generozitate pentru imagine. În fapte cince este textul, și situația a fost că ei donează parțial suma dedicită în urmă vânzării unui gol, prizând că este total acea sumă. Slăbiciunea reală dorința de prestigiu spiritual. Nu dezvolt, dar este prezent și astăzi. Virtuea care a ofișat a fost dârnici. Da, noi suntem dar, nici nu vrem să fim remarcați pentru asta. Însă virtutea folosită pentru reputație devină minciună și nu este plăcut în ochul lui Dumnezeu. Deci, virtua autentică izvorăște întotdeauna din frica de Dumnezeu. Produce libertate, asumare, adevăr, dar slăbiciunile astea de gizate izvorăc întotdeauna din frica de oameni din compromisuri din evitări și este bine să ne întrebăm când avem tendința să afișăm tot felul de virtuți, ori această virtuute mă face mai credincios adevărului chiar cu un riscul de a părea că fac că sunt sau doar mai confortabil mă face în ochii altora, mai acceptabil, mai plăcut în ochii altora. Că vedem din exemple care le-am datauna virtue adevărată costă. Dar pe de altă parte slăbiciunea de gizată ne protejează eu, dar Dumnezeu nu vine că ceea ce noi împodobim, ci ceea ce noi recunoaștem, ceea ce noi venim transparent în fața lui Dumnezeu. Doamne, ăsta sunt, așa sunt. Și poate ar fi bine să dau și câteva exemple cotidiene, uzuale, mai ales în mediul creștin, religios. Când unii spun sau vor să arate că sunt smeriți. Sunt smerit, nu vreau să vreau să evit confruntarea, nu vreau să am conflicte. De fapt, nu spun adevărul ca să nu deranjeze, nu pun limite ca să nu fie respinși. Slăbiciunea reală, știți care este frica de conflict. Dar ceea ce afișează este smerenia. Înțelegeți? Dar Biblia spune că dragostea se bucură de adevăr. În unul corint 13 undeva. Smerenia biblică de fapt nu evită adevărul, ci se confruntă, îl spune fără mândrie, îl confruntă în dragoste. Cineva asta supărat că spuneam că trebuie confruntat, nu trebuie certat. Nu mă refeream la certaj, dar confruntare. Adică smerenie, vreau să arăt smerit, dar de fapt, în adânc mi frică de conflict, nu vreau să fiu respins, nu vreau să fiu marginalizat de cei că mă adresez cu sau vreau să le prezint adevărul. Sau iert totul, totul iert. De fapt, nu pot pune limite. Și rămâi în relații toxice, accept abuză emoțional sau chiar spiritual, am scris o carte despre elberarea din abuzul emoțional și spiritual, este pe WWL Counselling.com. La căți scrise de mine acolo, puteți să o dau la dați gratuit. Deci iert totul, de fapt, accept abuzul foarte mulți. Sub expresia iert, e, da, eu iert, de fapt, le place să fie agresați sau abuzați emoțional sau spiritual. Nu este sănătos nici pentru minte, nici pentru duh. Biblia spune păziți-vă de oameni. Mincinoși, așa dacă fratele tău păcătuiește mustră, spune adevărul. Iertarea nu anulează responsabilitatea și discernământul nici de cum. Deci, știți care este slăbiciunea reală? Lipsa graniților personale. Virtua este care este mimată sau ofișate, ori iertarea. Virtutea afișată este că eu vreau să mă comport ca unul care iert. Slăbiciun degizate în virtuți. Am putea să. Sneiminăm, de exemplu, și genul de om pașnic. Sunt un om pașnic. De fapt nu este așa, dar nu are curaj. Nu apă adevărul. Ei ta când ar trebui să vorbească. Știți care este slăbiciunea reală? Lipsatărie morale. Virtude afișată sau masca care o pun în fața altora. Pacea omul păci. Biblia spune oare când faceți voi dreptate. Biblia spune ferice de cei împășitori, nu de cei pasivi. Deci pacea biblică se construiește, nu se evită. Costă uneori, dar merită. Vă trăsa și în viață din viața Domnului Isus. Sunt multe alte exemple, poate că închei cu acesta, eu mă supun, eu ascult ce mi se spune. De fapt, renunț la responsabilitate. Nu decidi nimic, les pe alții să răspundă în locul meu. Știți care este slucina reală în fața acestei măști, frica de asumare. Și mascad. Mimată, virtuea minimată este mă supun, eu sunt un om care mă supun autorităților sau relație. Biblia ne învăță altceva, că fiecare va da să cotială pentru sine înaintea lui Dumnezeu și supunerea biblică nu este anularea conștiinței, nu, ci folosirea ei. Dată Dumnezeu înțelepciune, minte, personalitate, identitate, nu să o aruncăm, să o floștom ogim sau cum se zice să o runcă la gun noi. Să duși decidați pentru noi, nu. Ce se întâmplă din punct de vedere psihologic în interiorul nostru. Din perspectiva psihologică, acest fenomen apare sub forma mecanismilor de apărare despre care am tot vorbit și scris în cartea elbereat din abuzul psih și spiritual. De exemplu, raționalizarea. Un mecanism psihologic de apărare prin care încerc să dau explicații morală fricilor mele sau evitarea. Numesc pacea ce este de fapt evitarea de conflict sau atâtea alte mecanisme psihologice de apărare, care de fapt duc exact la ceea ce teată teama care am pusă așa scurt. În slăbiciunea degizată în virtude. Deci sunt slăbiciune, dar deghizăm în virtute și nu este corect pentru că duc oameni în eroare și mă duc și pe mine dacă fac asta. Te duci pe tine dacă faci acest lucru. Și așa închei cu rugăciune. Doamnă dumneeseu leți mulțumesc pentru că din exemplele care astăzi le-am dat aici foarte succint. Învățăm că chiar oamenii tăi ucenici apostoli, oameni împărați, oameni pe care tu e ales și ai lucrat cu ei au arătat slăbiciuni deghizate în virtuți și nu-a fost bine. Învațăne să evităm acest mod de abordare, învațene să ne apropiem cu autenticitate, cu sinceritate de oameni din jurul nostru și de tine. Pentru că da, doamne, Dumnezeu, tu ești cel care cercete inima și rerunchii, tu care ne privești la aparență, dar ne cunoști cine adân cu ființei noastre motivațiile adevărate, tu care ne cunoști întru totul și nu ne iați cuvântul pe buză și tu doamne, știi întru totul. Venim înainte ta cu sinceritate. Dacă sunt în noi slăbiciuni deghizate în virtuți, dacă am numit frica pace, dacă am numit pasivitatea smerenie sau dacă am numit evitarea dragoste, te rog, luminează, ajută-ne să ne oprim din acest joc inutil. Duhle Sfânt, pătrunde dincolo de justificările noastre, dincolo de explicațiile frumos formulate, dincolo de limbajul spiritual de lemn. Aată-ne unde să căutăm confort în loc de curaj, unde să caută acceptare în loc de adevăr, unde personal evit confruntarea pentru că mi este teamă, dar spun că sunt înțelept. Doamne, scapă-mă de nevoia de a părea bun și ajută-mă să devină autentic, dă putere, puterea despre care vorbește cuvântul tău, că tu nu nu e dat un duc de frică, ci de putere, de dragoste și de chipsuință. Învață-mă smerenie adevărată. Cea care nu fuge de adevăr, învață-mă pace adevărată, cea care nu plădește pe compromis, învață-mă iubire doamne, dezbracămă de orice mască spirituală, vindecă frica ascunsă sub evlavie și maturizează caracterul meu și ascultătorilor mei doamne. Fără ca virtua mea să nu fie aparență. Și un rod al Duhului Tău celui Sfânt. Îți mulțumesc că ne ajuns să devenim oameni autentici. Spre slava ta, în numele lui Iisus. Amin. Să aveți o săptămână binecuvântată, ne auzim la următorul episod.