Armaghedonul și Apocalipsa interioară

„Apocalipsa nu este doar momentul în care Dumnezeu judecă lumea... ci momentul în care El scoate la lumină tot ceea ce omul a ascuns. lar în acel moment, alegerea nu este daca vom trece prin schimbare... ci dacă vom permite ca schimbarea să ne transforme sau să ne zdrobească."

„Nu orice apocalipsă este sfârșit.Unele sunt începuturi mascate în criză. Nu orice frică este pericol.Unele sunt invitații la transformare.Și nu orice zguduire este distrugere…ci uneori este mâna lui Dumnezeu care îndepărtează ceea ce nu mai poate susține viața.”

Transcript

SPEAKER_01 0:01

Salutare dragi prieteni de pretutindeni! Vă spun din nou, bun venit la un nou episod. Am vorbit aici în California cu și vorbim, mereu, avem interacțiuni cu bărbați, cum am mai spus într-un alt episod, un grup de părtă și de prieteni, ne rugăm, discutăm, avem și activități sportive și de data aceasta aș fi vrut să prezint mai mult din cadrul grupului, însă se multe teme în discuție. Totuși, auzim și constatăm și noi aici în America, că se vorbește mult despre apocalipsa, atât în biserici, în politică, în perspective economice, și despre Armagedon. Este foarte interesant și vreau să dezbat câteva lucruri în această emisiune, parcă din când în când în istoria omenii se vede tendința de a distruge ceea ce este și a recrea totul nou, parcă lucrurile ajung la un apogeu și apoi se distrug, pur și simplu sau ceva se întâmplă un conflict iminent sau de neevitat și se destrug. Distrug acuma nu vorbesc de căderea unor imperi numai pe parcurs istoriei, chiar putem discuta despre o civilizație preadamică, că în Biblie spune în Genesa capitolul 1 că pământul era pustiu și gol era totul va buhu, adică era și comentatorii Bibliei vorbesc și rabinii despre o civilizație preadamică, posibilă, de altfel în ultimul episod am și spus de faptul că Dumnezeu așezat pe om în grină denului să o păzească era numai singur pe fața pământului sau dacă nu erau alte pericole, nu, de ce să opățească? Și spune că șarpele era unul din fiarele cele mai viclene din afara grădii, deci din fiarele câmpului, deci în afara grădii. Nu intru în detalii acum despre acest aspect, însă acel totul va bohul de care vorbește Biblia în primele versete ale ei și dumnezeau a recreat, reconstruit, ne duce cu gândul și chiar la ultime versete, unde vorbește despre un cerno și un pământ, că pământul cu tot ce este pe el va arde. Deci, parcă este ciclic, cum spune Solomon, nimic nu, totul se repetă, se repetă. Acum eu văd două moduri. Ori o distrugere bruscă și totală, cum s-a mai întâmplat de alungul istoriei și sunt consemate în civilizația, cum ar fi sumeriană sau alte civilizații așa. S poate să fie o demolare inteligentă a ceea ce este vechi, ce nu mai funcționează și o construire a luminoi. Poare să fie a trea variantă? Am avut fiecare are părerile lui și îmi place diversitatea și îmi place gândirea critică și îmi place când avem cu cein să discutăm fără să escaladeze discuțiile, ci într-un tonul ton neplăcut și ne complecăm cu idei. Și asta mi se pare un nivel matur de discuție. Eu cred că Dumnezeu nu a gândit așa istoria să ajungă la pugeu și apoi disturgere bruscă, ci probabil, că probabil mă sigur vedem din întreaga spiritul scripturii din genesa până la apocalipsa, dorința lui Dumnezeu ca omul să crească, să se dezvolte, să evolueze, să se maturizeze. Dar nu este chiar așa ușor ca o 7 miliarde de oameni, 8 miliarde de oameni să aibă acest nivel de al conștiinței pe scala conștiinței să fie atât de evoluați încât să facă acest lucru majoritar sau poate mai mult decât majoritar. Deci, aș vrea să abordez această temă și să vă pornesc de la o premiză că există un tipar care se repete în istoria omenirii și în viața fiecare dintre noi, când ceea ce este vechi, nu mai poate susține viața sau ceea ce s-a construit apare o criză. Iar criza nu este doar un sfârșit, ci o invitație la transformare. Din punct de vedere psihologic, Art Gustav Jung vorbește despre arhetipuri, tipare universale, unul dintre cele mai puternice este acesta: moartea și renașterea. Biblia confirmă același tipar, dar îl duce mai departe. Nu doar transformare, ci răscumpărare. Răscumpărare. Asta este de fapt parte din misiunea Domnului Iisus Hristos pe Pământ, conceptul de răscumpăr, că este mult mai mult decât se predică așa superficial. Este un concept, răscumpărarea este un concept foarte profund. Și într-adevăr transformator, dar evoluează atât conștiința, cât și colectivă, cât și personală. Când adevărul este ignorat, apare întotdeauna criza. În Biblie ne vorbește în proverbe 14 cu 34, că neprihănirea înaltă un popor, dar păcatul este rușinea popoarelor a popoarelor.

SPEAKER_00 5:52

Păcatul, adevărul când este ignorat, acesta întotdeauna duce acolo.

SPEAKER_01 6:03

Când nedreptatea, minciune și corupția devin normale, sistemele încep să se degradeze din interior. În limbaj psihologic, am putea spune că umbra colectivă se acumulează. Biblia spune același lucru, dar într-un alt mod și mi se pare mai relevant în Galati 6 cu 7, că ce seamănă omul, aceea va secera. Sigur, acum vorbim la o scară foarte mare. Vorbim panoramic peste întreaga istorie, nu este doar despre individ, ci și despre societate. Ceea ce o generație tolerează, o generație viitoare va trăi ca realitate. Acum, am zis, la începutul acestui episod despre Apocalipse și Armagedon. Apocalipsa este de fapt, nu este de fapt sfârșitul, cum spun mulți, este de fapt Book of Revelation. Este cartea descoperirii. Adevărul este scos la lumină, răul este demascat prin toate scenele din capitolele Apocalipsei. Era apoi vine judecată iminentă. Pentru că Iisus a spus în Luca 1,17, nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit și care nu va veni la lumină la adevăr. Orice sistem personal sau social care funcționează pe ascundere, pe incorectitudine, este deja instabil. Apocalipsa este momentul în care cade masca, cade măștile. Adică are loc descoperire, are loc revelarea și are loc și iminenta judecată. Iar pe de altă parte, armagedonul a privit ca un conflict final al adevărului. Imagina Magedonul nu trebuie redusă doar la un război în valea Armagedonului. Am fost acolo de câteva ori, ne-am uitat, am privit de pe muntele Carmel, frumoasa priveliște, care se vede de acolo de muntele carmel, unde Elie a adus șerfa. Dar trebuie să spunem și că Ilie a ucis 850 de proroci în total. Este interesant această scenă pe care nu voi insista acum, dar face parte totul într-o judecată a lui Dumnezeu local sau temporară. Acum, armagedonul, cum am spus, nu trebuie reduț doar la un război ca și arhetip, simbolizează o confruntare între lumină și întuneric. Putem spune că este o confruntare dintre adevăr și minciuna, dintre ce este autentic și ceea ce este fals. Pentru că Iisus ne spune în iuan 3 cu 19, lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Deci conflictul nu este doar un conflict exterior, ci într-o vale, într-o zonă geografică, ci în vale. Este în propriu termenul, este o locație unde se spune că va fi mare confrontare cu zona geografică. Conflictul este de fapt în interiorul omului, înăuntru omului, în inima omului. Acolo sunt conflictele interioare, de aceea om are nevoie să facă pace cu El însuși, pace cu Dumnezeu. Pacea este pesca conștiinței cel mai înalt nivel de evoluție. Nu iubirea, iubirea este sub de această scală. Pentru că și vedem pe Iisus Hristos care spune, vă dau pacea nu cum vă dă lumea, eu sunt pace. Și vorbește despre pace de atâtea, ori cred că am vorbit într-un episod despre pace, de ce pacea este un nivel așa profund, așa înalt al evoluției și cei răinau pace. Și pacea lui Dumnezeu care trece orice pricepre opăzește inimele și gândurile, pentru că gândurile generează apoi emoții. Dar când gândurile sunt pline de pace, de liniște de încredere de plin în Dumnezeu, întreaga viață este schimbată a unui om. Și pe de altă parte tiparul biblică în tiparul biblică se repeta acest ciclu: moarte, judecată, renaștere, evoluție, iarăși moarte judecată, renaștere. Întreaga scriptură funcționează pe acest model. De exemplu, Poto Puncine așa înseunva. A zice Dumnezeu spun, el spune cu alte cuvinte, nu am acum exact textul deschis acolo, dar se zice, îmi pare rău că l-am făcut pe om și am să distrug toată creația și așa s-a întâmplat. Dumnezeu face un plan, are loc curățirea și apoi un nou început. În exod, de exemplu, are, vedem așa, din perspectiva asta, o căderea unui sistem opresiv și nașterea unui popor și a unui civilizație. Și avem și un simbol, iar și un arhetip acolo, că Dumnezeu ne scoate din Egypt, se duce în țara promisă, se scoate din lumea, se duce în părăția lui. Sau cel mai culminant e arbiric este Crucea. Domnului Iisus Hristos din moarte la înviere și prin înviere la viața adevărată. Apoi chiar apocalipsa vorbește despre o judecată care, în cele din urmă, va genera, va crea un cer nou și un pământ. Dumnezeu nu restaurează fără să curețe mai întâi și mulți vor să-și restaureze viețile în slugirea pastorală și în conciliere văd cu oamenii vor să fie restaurați și este bine. Dar asta este un produs sau o fază finală mai care trebuie să aibă loc o păcăință, o curățire adâncă, profund, o recunoaștere, o reformă interioară, o trezire interioară. Dar însuși Dumnezeu ne anunță prin autorul cărții evrei, în 12 cu 27, un decidim așa, lucrurile care vor. Deci, Dumnezeu spune că va mai clădina încă o dată cerurile și pământul pentru că lucrurile care nu pot fi glatinate să rămână și le care nu se clatină să rămână și cele care se clatină să cadă, n-am citit exat traducerea cuilescu.

SPEAKER_00 12:55

Dar zbudurile și șăcuirea nu este doar distrugere, ci separarea între false și ceea ce este autentic.

SPEAKER_01 13:09

Și dacă am vorbit despre tipare și arhetipuri referitoare la apocalipsa și armagedon, trebuie să vorbim și despre umbra colectivă. Umbra în limbajul biblică și psihologic trebuie înțeles așa cum ele, cum este prezentată. De exemplu, lui Jung numește umbră ceva, iar Biblia numește altceva. Dar, de exemplu, Biblia spune că inima este nespus de înșelătoare și desnășduit de rea. Cine poate să o cunoască. Iremia 17 cu 9. Și în firea pământească este numită în Galaten 5 cu 19. Pe de altă parte, umbra din perspectivă psihologică este totalitatea aspectelor din noi pe care nu le acceptăm și le împingem în inconștient. Ea provine din psihologia analitică acest termen de umbră. Nu este doar rău, răul, tot ce rău noi, ci tot ce nu ne place la noi sau nu corespundă imaginiile noastre ideale sau au fost respinse de familie sau de societate, dar mai sunt referitor la umbră, sunt și este și aspectul luminos al umbrei. Lucuri care sunt în noi potențiale, bune, care încă nu sunt dezvoltate. Tot în această zonă sunt încadrate. Exemplu, umbra personală. Este cea parte ascunsă a propriei personalități formată din emoții, dorințe, impulsuri și trăsături reprimate. Și ce conține umbra personală, în general, furie reprimată, dar poate să fie și rușine, foarte multe acțiuni sunt din rușine sau gelozie, dorințe neacceptate, impulsuri agresive, frici adânci, chiar și potențial nefolositor sau talente negate sau neexploatate, nefolosite. Deci este important să știm că umbra personală nu este doar negativă și poate conține și resurse neactivate încă. Cum se formează ea, umbra apare în general în copilărie, de exemplu, părintele spune nu ai voie să fii furios, băieții nu plâng, fii cu minte, nu deranja, și copilul ce învață. Păi dacă nu sunt așa, nu sunt acceptat, atunci își ascunde acea parte din el. Și cum se manifestă umbra? Umbra nu dispare niciodată, ies la suprafață indirect. Poate primi proiecții asupra altora, vezi nați și ceea ce nu accepți la tine, el este egoist. Dar tu reprimi egoismul de fapt. El, dar nu eu, sau reacții exagerate, reacții disproporționate emoțional sau autosabotaj, repeți același greșel fără să le înțelegi de ce. Același lucru se întâmplă și în același lucru greșești de atâtea ori și te sabotezi, te autosabotezi de fapt. Dar apară crizele, apocalipsa personală, că putem reduce la apocalipsa personală, când este atunci când momentul acela în care umbra i este la lumină. Jung nu spune să elimini umbra, ci să o conștientizezi și integrezi. Adică o înțelegi, o vezi, o duci în echilibru, dar Biblia spune să ne o confruntăm cu faptele fi pământești, cu impursurile astea, rele, carnale și să le răstănim. Deci o diferență de abordare diferită. Umbra colectivă, pe de altă parte, este totalitatea aspectelor negative reprimate la nivel de grup, într-un grup, într-o biserică, într-o societate, într-o cultură, într-un segment istoric, într-o anumită zonă, cu cum vreți să o extindeți. Și ce conține, în mare parte, violență colectivă, prejudecăți, rasism, corupție, poate și nedreptate și ideologii toxice. Și cresc, cresc și acestea mereu le proiectează pe cei din orientul mijloace spun că vestul nu este bun. Ei sunt satana, ei sunt anticristul, cei de cei din ves spun că e că cultura lor și că ceea ce fac iranienii, de exemplu, în cazul acestor zile în situațiilor de față din zile noastre, ei sunt devină. Înțelegeți proiecția aceasta a umprelor colective, cum apare la fel ca și în individ. Și societatea spune noi suntem buni, noi avem dreptate, religia noastră este bună. Și respinge tot ce nu se potrivește acestei imagini. Demonizăm pe alții, noi suntem buni, sunt total rei. Și apar conflicte sociale, revoluții, războie, polarizare, crize istorice, puternice, nu vreau să insist pe asta. Dar ce este foarte important pentru că oamenii nu își confruntă umbra personală, ace devine umbra colectivă. Iar dacă umbra colectivă nu este confruntată sau nu este înțeleasă, dacă nu are loc o trezire spirituală într-o națiune. Dacă nu are loc o reformă spirituală, o trezire, cum vreți noi tot una desigur, sunt două lucruri diferite, însă au rolul de trezire interioară și trezire spirituală colectivă, atunci ea escalatează și ajunge într-un art Margedon într-o apocalipsă. Iar încât vreau să spun că Armagedonul nu este doar un conflict militar și mai este mai mult decât război. Poate fi înțeles și ca și confruntare finală între adevăr și minciune, între lumină și întâmperic. Între ceea ce este autentic și ceea ce este fals atât la nivel global, cât și la nivel personal. Astfel, putem să vedem și am observat de-a lul vieții că fiecare om are o apocalipsă personală într-un fel. Momentul în care adevărul despre el este la lumină, momentul în care nu mai poate fugi de sine. Și nu înseamnă că se transformă. Dacă poate să colapseze sau poate să se transforme frumos, dar alegerea este individuală. C acel moment este critic că el decide distrugere interioară sau transformare spirituală, transformare interioară. Eu zic personal că nu există mai importantă, există și o trezire spirituală, mulți vorbesc despre trezire spirituală în coace și încolo. Însă trezirea spirituală și am vorbit despre trezire spirituală, înțelegând că este un timp de închinare și laud, în care oamenii plând ridică mâna sau se proșterg și apoi, sigur bine, să reflectă și în viața de zi cu zi ceva, ceva, schimbări dar nu acum înțeleg altfel. Nu spun că acela nu sunt momente valoroase ca și comunitate să te închim domnului, dar cred în trezirea interioară a fiecare individ în parte. Asta este cel mai esențial lucru și loc în care se poate întâmpla cu adevărat trezire. Deci aceea crizele nu sunt doar momente de. durere sau probleme de evitat. Ele sunt adesea momentul în care Dumnezeu scoate la lumină ceea ce trebuie schimbat. Nu pentru ca să ne distrugă, nu pentru ca să ne condamne și să ne vindece pentru a ne restaura, pentru a modela tipul său noi. Pavel spune o iubiți lor, zic când va lua Hristos tip în voi. Dar ca acest lucru să se întâmple, e nevoie într-adevăr de acel șoc al transformării de acea criză. În omul are frică de schimbare, rezistă schimbări. Nu împărtășiază schimbare, or ce mă bucuri pentru schimbare. Nu. De la schimbarea interioară până la schimbarea de loc de schimbări mici. În serviciul biserică, contextul cultural, o altă țară. Este un șoc al acestor schimbă, transformări. Mulți oameni trezesc ca asta, ceea ce putem numi anxietatea transformării iminente. Trezcul în nereti difuză, frică de viitor, o pierdere a stabilității interioare. Psihologic, acest lucru apare când identitatea veche nu mai funcționează. Dar identitatea nouă nu este încă. Și acolo este un spațiu de tranziție și de aceea pare că ce a fost vechi nu mai poate să revină și ce este nou încă nu este bine integrat. În consiliera creștină pe care o practică, cu mulți clienți, cu mulți diferite culturi și diferite vârste, diferite medii sociale. Eu nu tratez aceste momente pentru că de acea vin la conciliere că au aceste momente de crize, momente de tranziție, nu le tratez ca probleme, ci ca oportunități. Și spun persoanei nu ești nebun, este într-un proces de transformare. Și Pavel ne spune în 2 corinte în 5, dacă este cineva în Hristos, este o fătură nouă, dar procesul de a deveni este foarte incomod, este foarte dureros. Este tranziția aceea doare costă și este un preț mare într-adevăr. Deci a trețiam cu un adevăr, în loc să fie inima noastră ghidată de frică, trebuie să ne expunem adevărul lui. Adevărul doare, înainte să ne facă liberi. Adevărul ne face murdari, ne face prafi, ne face mizerabil, dar în sensul bun al cuvântului. Ne damască, ne se pune reflectoarele pe noi. Dar apoi ne aduce eliberarea și vine pacea și o stabilitate interioară care nu care vine din Dumnezeu, nu din circunstanțe că dacă am resurse financiare, dacă am totul ok, atunci vine acea pace, dacă nu, asta vine din altă parte. Chi de aceea poți să ai pace în mijlocul furtunilor. Așadar, dragiori, acum, la final, dacă simți lumea, simțiți că lumea se schimbă și vă sperie, poate că nu este vorba doar de o criă criză în jurul tău sau al vostru. Poate nu este vorba numai de atâta. Arma gedona, apocalipsă și să se repetă din când în când într-un segment înaltul al istoriei sau dintr-o dispensație înaltă. Poate este și o chemare interioară. Dumnezeu te cheamă la o transformare, la o pregătire. Oricum vei părăsi lumea asta, oricum vei da ori tu pop intro zi. Oricum vei. Oricum după 35-40 de ani trebuie să integrezi în ecuația vieții tale și moartea, și tot mai mult. Oricum, vei trece prin crize, dar cum ce înveți din ele, nu orice zguduire este distrugere, unele zguduiri sunt începutul unei vindecări necesare în interiorul tău. Nu orice apocalipsă este sfârșit, nu orice ar maghedon este războiul final și, ci unele sunt revelații și revelatoare. De aceea, apocalipsa nu este doar momentul în care Dumnezeu judecă lumea, ci momentul în care îl scoate la lumină tot ceea ce este ascuns în noi. Iar în acel moment, alegerea nu este dacă vom trece prin schimbare, ci dacă vom permite ca schimbarea să ne transforme sau să ne zdrobească. Și în orice frică este pericol, unele sunt invitații la transformare. Și în orice zguduire este distrugere, ci uneori este mâna lui Dumnezeu care îndepărtează ceea ce nu mai poate susține viața, ceea ce este prea mult. Și Dumnezeu vreți să spui și tu cei destul e destul, e destul cu păcatul, e destul cu compromisul, cu minciuna, cu o viață dublă cu măștile, trebuie să vin în adevăr, în lumină. Mă doare adevărul, nu-mi place lumina, să văd toate lucrurile, dar îți spun, adevărul și lumina care vine din Hristos este transformare și este transformator. Înche aici și îmi doresc ca mâna bună a lui Dumnezeu, ca mână bună a unui olar priceput să continuă să lucreze în viața ta. Dacă trebuie zdrobire, dacă trebuie frământare, dacă trebuie finisare, dacă trebuie modelare, orice ar trebui lasăte pe masa de lucru a lui Dumnezeu, pentru că chiar dacă este dureros armaghedonul sau apocalipsa interioară este sănătos. Dar degeaba este o apocalipsă sau va fi sau va avea loc o apocalipsă exterioară un armagedon exterior dacă tu tot la fel rămâi, dacă tu tot în vechiile ti pare de gândire și de păcătoase rămâi, tu nu te vei transforma nici aici, nici pentru viața veșnică. Dar Dumnezeu te iubește și uneori folosește suferința, uneori folosește circunstanțe prin care te transforma sau crize sau încă o dată spun, armagedoane sau apocalipse interioare ca ce de urmă să renască ceva nou și frumos înăuntru tău, prin Duhul Sfânt și prin voia lui. Fiți bine cuvântați, ne auzim la următorul episod.